Azi mananc sanatos

La fiecare o saptamana sau doua ma apuc din nou sa mananc sanatos. Nu ca in rest nu as face-o, dar imi permit, pofticios fiind, abateri de la reguli, pana cand constat ca am mai luat un kilogram sau doua in greutate, si trebuie sa recuperez.

In ultimii 4-5 ani de zile am avut probleme cu greutatea. Cunoasteti toti povestea, lucru in multinationala, stil de viata haotic, mancat prostii la exact orele cele mai nepotrivite...si hop, ai 20 kg in plus si nu sti ce sa faci. Mai ales daca esti gurmand, gatesti tot ce iti vine in cap, si poftesti tot timpul.

Asa ca anul trecut am intrat la regim. De fapt impropriu spus regim. Am lucrat cu o nutritionista extraordinara care a reusit sa imi explice cum functioneaza corpul uman si cam cum ar trebui sa il hranim. Sunt genul de om care trebuie sa inteleaga de ce face ceva si cum functioneaza ceea ce face, si ea a stiut sa imi explice. Asa ca in trei luni am dat cele 20 de kg jos si acum am deja 9 luni de cand ma mentin fara probleme la o greutate corecta.

Asta s-a intamplat in primul rand pentru ca am invatat sa adaptez stilul in care gateam la noile reguli pe care le-am invatat. Si din frustrarea initiala pe care am avut-o cand am aflat cam cum trebuie sa mananc de acum incolo, am ajuns la a-mi da seama ca pur si simplu am deschis o noua etapa de inovatii in bucatarie. Aveam voie sa gatesc tot ce imi trecea prin cap, insa dat fiind noile reguli, aveam si mai mult loc de imaginatie.

Revenind la ziua de azi, cantarul spune ca ar fi bine sa fiu atent, asa ca m-am dus la frigider sa vad ce optiuni am. Din fericire de cand cu schimbarea stilului de a manca, frigiderul meu vede multe legume (pe care pana atunci le stia doar din poze).

Aveam o telina. Ok. Gust usor lemnos, placut totusi, textura fibroasa.....ce as putea face?
M-am imbracat si am plecat spre piata. De cand am hotarat sa cumpar cat mai putin posibil din supermarket, mi-am descoperit placerea de a ma plimba prin piata, de a vedea ce e proaspat, ce ma atrage. Umblu teleleu cateva zeci de minute, vad ce e pe tarabe, si incerc sa imi inchipui ce as putea sa fac cu ele. Si cand mi se pare ceva interesant, cumpar.

Azi m-am oprit la rosii. Rosii romanesti, cu aspect neregulat ca mainile batatorite ale bunicii, rosii care spun "n-oi fi eu fotomodel, dar stai sa vezi ce senzatii pot sa iti ofer".
Si cum ieri am fost un pic frustrat de lipsa de verdeturi, am bagat si patrunjel, marar si leustean de la o batranica plina de bunatate in priviri (poate m-am pacalit, dar cred ca ea chiar le cultiva, nu parea sa aiba nimic de a face cu "reselerii" bronzati de la celelalte tarabe). Si cand sa plec, vad o legatura de cimbru.

Cimbru verde, proaspat, cu floricele mov, cum culegeam cu bunica Maria in copilarie cand umblam bezmetici prin muntii Caraiman dupa plante medicinale (ne facea ceai din cimbru, din coada soricelului, coada calului si cate si mai cate). Avea un curaj si o hotarare nepamanteasca, ea singura cu trei copii bezmetici de 5-8 ani dupa ea, prin paduri, plimbandu-ne si cautand plante. Doamne ce copilarie ne-a oferit...ce pacat ca nu mai este cu noi.

Am luat si legatura de cimbru nestiind prea bine ce o sa fac cu el, dar parca prea mi-a trezit amintiri.
Am mai luat niste ardei iuti mari, rosii. Trec printr-o perioada in care simt nevoia sa mananc picant si mi s-a parut o idee buna.

Am ajuns acasa si am pus ardeii pe tabla sa se coaca. Deja ma simteam bine (am avut o zi mai incarcata si nu foarte pozitiva, dar o data ce intru in bucatarie si ma apuc de gatit, parca uit de toate). Culoarea lor rosie intensa in contrast cu negrul arsurii incepuse sa imi lase apa in gura.



La momentul acesta nu stiam inca ce vreau sa fac, imi placea doar ideea de ardei iuti copti, asa ca am incropit repede un plan. Azi simteam nevoia de gusturi si texturi care sa contrasteze. Asa ca am ras prin razatoarea mare telina, si am pus-o la fiert. Nu mult. Cat sa isi dezvolte putin gustul si sa isi piarda din fibra, dar destul de putin cat sa ramana crocanta.
In oala care fierbea am aruncat doua rosii pe care le-am dat intr-un clocot apoi le-am decojit si taiat bucati maricele, cam cat de doua la o inghititura.



Am luat o capatana de usturoi din care am curatat vreo 4 catei, i-am pisat si i-am amestecat cu ardeii copti pe care ii taiasem marunt. Lucrurile deveneau interesante. Aveam textura moale de la rosii, crocanta de la telina, gust dulce de la amandoua, iuteala de la ardei si gustul care le completa pe toate, usturoiul.



Am pus intr-o farfurie rosiile taiate si telina usor fiarta si scursa. Imi trebuia ceva care sa le lege de restul aromelor, care sa le dea un pic de curgere si in acelasi timp sa inmoaie si sa improspateze iuteala ardeilor si gustul de usturoi. M-am dus din nou la frigider sa vad ce as putea folosi. Smantana! Perfect. Desi aici incalc un pic regulile de nutritie, as zice ca beneficiul este mai mare decat neajunsurile, deci corporatist si managerial gandind, am purces la a face un sos din smantana, ardei si usturoi. Si ce merge bine cu un sos de smantana care vrei sa aiba rolul de a aduce prospetime si alinare pe limba intr-o mancare picanta?

Niste lamaie, stoasca numai atat cat sa deschida glandele salivare dar sa nu acidifieze prea mult sosul.
Aveam nevoie de o incheiere in forta, si cum obtinusem deja contrast de gust si textura, mai lipsea cel vizual. Aici intervine patrunjelul, ca nu l-oi fi luat doar sa ii fac in ciuda orezului de ieri.



Totusi parca inca lipsea ceva. La o mancare pe care o savurezi ar trebui sa ii atasezi o poveste......si atunci am stiut de ce luasem cimbrul. Cateva flori minuscule mov si cateva frunze i-au dat viata. Era gata!



Cum a fost? Ar trebui sa incercati o data.

Si poate in loc de cimbru sa puneti ceva ce va spune voua o poveste, ceva ce completeaza pentru voi sufletul mancarii.

Noapte buna!