Nu mi-am propus in acest blog sa fac review-uri de restaurante, dar pentru ca am trait o experienta foarte placuta o sa incep sa fac.
In weekend am fost la un botez la restaurantul Grandeur.
Restaurantul este cochet, asezat la etajul 13 al unei cladiri de pe Buzesti (exceptionala senzatia de a manca la et. 13 cu panorama in fata. singurul pacat al panoramei este ca e...Bucurestiul. si desi nu ma pricep la arhitectura, imaginea de acolo a Bucurestiului este de un prost gust dus la perfectiune. nu cred ca exista sau a existat la Primaria Capitalei cineva responsabil cu imaginea orasului. e grotesc amestecul de case vechi cu cladiri moderne - unele urate rau de tot - fara nici o noima, aruncate pur si simplu la voia intamplarii).
In primul rand serviciul este deosebit. Am in spate 9 ani de Customer Service pe diferite nivele si din cauza asta sunt carcotas la sange cu serviciile oferite, dar aici nu prea ma ce sa carcotesc. Nimic nu pare artificial, toata bunavointa si disponibilitatea par ca vin ori dintr-un talent inascut al celor care lucreaza acolo, ori dintr-o intelegere profunda a faptului ca produsul pe care il oferi nu este nimic fara serviciul pe care il oferi, si asta iti aduce de fapt bani.
Vorbind despre bani, restaurantul este departe de a fi ieftin, insa este primul restaurant in care am simtit ca pretul cerut in plus fata de costul materiei prime folosite la prepararea mancarii este mai mult decat justificat de serviciile oferite. Merita fiecare banut macar pentru felul in care te simti tratat, daca nu pentru delicioasele feluri servite.
Am inceput cu antreul, care a fost, ca sa citez o prietena de la masa "a la Jamie Oliver". Simplu si deosebit in acelasi timp. Legume facute pe gratar (vinete, ardei gras, ciuperci), rosii cherry cu bilute de mozarella (aici ar fi putut fi imbunatatite cu ceva. mozarella nu are nici un gust, aduce doar textura in mancare, si dar rosia cherry, desi mai acida decat rosia normala, nu compenseaza lipsa de gust. mergea insa bine combinata cu celelalte lucruri din farfurie), o foaie de pancetta (sper sa nu ma insel, dar asta am tras eu concluzia ca este. sau ceva similar), cateva bucatele de parmezan, masline, o rosie uscata la soare absolut delicioasa, totul stropit cu putin ulei balsamic.
Din pacate pana sa imi amintesc sa documentez totul cu fotografii, golisem farfuria...
Primul fel a fost peste cu orez si legume. Pestele, biban de mare, delicios si proaspat, era insotit de orezul facut gen rizotto cu (cred) putin sofran si cascaval si de buchetele de conopida si brocolli doar un pic inmuiate in apa clocotita (eu diferentiez rizotto italienesc de pilaful nostru traditional prin faptul ca rizotto se completeaza cu lichid - in cazul acesta un vin demisec daca am simtit bine - in timp ce se umfla, si se lasa al dente, spre deosebire de pilaf in care se pune majoritatea lichidului de la inceput - de obicei apa sau supa de ceva - se lasa sa scada si sa se inmoaie. sper sa nu ma insel dar nici ca imi pasa. e blogul meu si imaginatia mea :-)). Plus un pic de sos usor dulce pus peste carnea de peste, care i-a intregit gustul. Un fel de mancare foarte bine echilibrat, foarte gustos si usor de mancat.
Felul doi, piept pui cu sos de ciuperci si cartofi la cuptor. Aici am singurele sugestii de imbunatatire. Pe de o parte pentru ca pieptul de pui este bucata de carne cea mai fada din galinacee si i-ar trebui un contrast ceva mai puternic (poate mai mult sos) care sa amortizeze textura usor fainoasa. In al doilea rand pentru ca si cartofii ar fi mers facuti altfel. Ori insotiti si ei de sos, ori mai degraba fierti si rumeniti putin in cuptor. Asa au fost o idee cam uscati. Insa sosul delicios de ciuperci (ciuperci rumenite apoi scazute in vin rosu sec sau demisec) a compensat cu brio cele de mai sus, acoperindu-le cu o patura delicata de gust cremos, usor amarui. Daca ar fi fost un pic mai mult sos cat sa ajunga pentru fiecare bucatica de pui si sa poti sa inmoi si cartofii in el, nu as mai fi avut nici o sugestie de facut.
Cand am ajuns la desert s-a terminat orice urma de comentarii culinare pe care as fi putut sa le am. Pentru copii au servit un foietaj cu mere insotit de putina inghetata. Cum sunt pofticios, m-am dat drept copil si am gustat si eu. Mmmmmmmmmmmm. Pufos, usor crocant, dulce ponderat exact cat este necesar ca sa nu ia din aroma merelor.
Insa lovitura de gratie a fost tortul.
Pentru mine in principiu dulciurile se impart in doua categorii mari si late: cu ciocolata, si restul. Daca au ciocolata, jumatate din batalia pentru vrajirea papilelor mele gustative este castigata.
Au facut un tort cu spuma de ciocolata, ceva mai putin aerata si mai densa, cu exact cat trebuie aroma de menta, acoperita cu o un voal delicat de glazura de ciocolata. Si un pic de inghetata de fistic langa.
M-am gandit mult cum sa descriu tortul asta dar imi pare rau, nu stiu cum. Pot sa spun ca daca este posibil sa ai literalmente orgasm de la ceva ce mananci, tortul asta este cel mai in masura sa te duca acolo. Am mancat pana cand mi s-a aplecat, dupa care am mancat in continuare. Nu stiu cum l-au facut, dar l-au facut. Este genul de tort pe care ar trebui sa il mananci daca ai tendinte suicidale. Macar pentru cele cateva minute in care te ocupi de el garantez ca nu te mai intereseaza nimic pe lumea asta, indiferent cat de bine sau rau ti-ar fi in momentul ala.
Am discutat la sfarsit cu bucatarul, domul Ionita (fost bucatar la Marriott si Radisson spune el, si tare l-as crede), si i-am multumit pentru masa deosebita. L-am cunoscut inainte de botez si am vorbit putin cu el la degustare, cand ne-a povestit cum va prepara mancarea, si urmarindu-l in bucatarie in timpul botezului a fost evident de ce totul a fost atat de bun.
Spre deosebire de alti bucatari de prin restaurante cu staif de la care am avut ocazia sa mananc, foarte talentati de altfel si foarte bine pregatiti, el reuseste sa puna in felurile pe care le gateste cel mai important ingredient, care pentru mine, pasionat de gatit, este singurul ingredient care face dintr-o mancare buna una extraordinara: pasiunea. Este pur si simplu pasionat de ceea ce face, este mandru de ceea ce face, si asta se vede in fiecare lucru pe care il gasesti in farfurie.
Respectele mele, domnule Ionita!
Cu adevarat o experienta deosebita.
In weekend am fost la un botez la restaurantul Grandeur.
Restaurantul este cochet, asezat la etajul 13 al unei cladiri de pe Buzesti (exceptionala senzatia de a manca la et. 13 cu panorama in fata. singurul pacat al panoramei este ca e...Bucurestiul. si desi nu ma pricep la arhitectura, imaginea de acolo a Bucurestiului este de un prost gust dus la perfectiune. nu cred ca exista sau a existat la Primaria Capitalei cineva responsabil cu imaginea orasului. e grotesc amestecul de case vechi cu cladiri moderne - unele urate rau de tot - fara nici o noima, aruncate pur si simplu la voia intamplarii).
In primul rand serviciul este deosebit. Am in spate 9 ani de Customer Service pe diferite nivele si din cauza asta sunt carcotas la sange cu serviciile oferite, dar aici nu prea ma ce sa carcotesc. Nimic nu pare artificial, toata bunavointa si disponibilitatea par ca vin ori dintr-un talent inascut al celor care lucreaza acolo, ori dintr-o intelegere profunda a faptului ca produsul pe care il oferi nu este nimic fara serviciul pe care il oferi, si asta iti aduce de fapt bani.
Vorbind despre bani, restaurantul este departe de a fi ieftin, insa este primul restaurant in care am simtit ca pretul cerut in plus fata de costul materiei prime folosite la prepararea mancarii este mai mult decat justificat de serviciile oferite. Merita fiecare banut macar pentru felul in care te simti tratat, daca nu pentru delicioasele feluri servite.
Am inceput cu antreul, care a fost, ca sa citez o prietena de la masa "a la Jamie Oliver". Simplu si deosebit in acelasi timp. Legume facute pe gratar (vinete, ardei gras, ciuperci), rosii cherry cu bilute de mozarella (aici ar fi putut fi imbunatatite cu ceva. mozarella nu are nici un gust, aduce doar textura in mancare, si dar rosia cherry, desi mai acida decat rosia normala, nu compenseaza lipsa de gust. mergea insa bine combinata cu celelalte lucruri din farfurie), o foaie de pancetta (sper sa nu ma insel, dar asta am tras eu concluzia ca este. sau ceva similar), cateva bucatele de parmezan, masline, o rosie uscata la soare absolut delicioasa, totul stropit cu putin ulei balsamic.
Din pacate pana sa imi amintesc sa documentez totul cu fotografii, golisem farfuria...
Primul fel a fost peste cu orez si legume. Pestele, biban de mare, delicios si proaspat, era insotit de orezul facut gen rizotto cu (cred) putin sofran si cascaval si de buchetele de conopida si brocolli doar un pic inmuiate in apa clocotita (eu diferentiez rizotto italienesc de pilaful nostru traditional prin faptul ca rizotto se completeaza cu lichid - in cazul acesta un vin demisec daca am simtit bine - in timp ce se umfla, si se lasa al dente, spre deosebire de pilaf in care se pune majoritatea lichidului de la inceput - de obicei apa sau supa de ceva - se lasa sa scada si sa se inmoaie. sper sa nu ma insel dar nici ca imi pasa. e blogul meu si imaginatia mea :-)). Plus un pic de sos usor dulce pus peste carnea de peste, care i-a intregit gustul. Un fel de mancare foarte bine echilibrat, foarte gustos si usor de mancat.
Felul doi, piept pui cu sos de ciuperci si cartofi la cuptor. Aici am singurele sugestii de imbunatatire. Pe de o parte pentru ca pieptul de pui este bucata de carne cea mai fada din galinacee si i-ar trebui un contrast ceva mai puternic (poate mai mult sos) care sa amortizeze textura usor fainoasa. In al doilea rand pentru ca si cartofii ar fi mers facuti altfel. Ori insotiti si ei de sos, ori mai degraba fierti si rumeniti putin in cuptor. Asa au fost o idee cam uscati. Insa sosul delicios de ciuperci (ciuperci rumenite apoi scazute in vin rosu sec sau demisec) a compensat cu brio cele de mai sus, acoperindu-le cu o patura delicata de gust cremos, usor amarui. Daca ar fi fost un pic mai mult sos cat sa ajunga pentru fiecare bucatica de pui si sa poti sa inmoi si cartofii in el, nu as mai fi avut nici o sugestie de facut.
Cand am ajuns la desert s-a terminat orice urma de comentarii culinare pe care as fi putut sa le am. Pentru copii au servit un foietaj cu mere insotit de putina inghetata. Cum sunt pofticios, m-am dat drept copil si am gustat si eu. Mmmmmmmmmmmm. Pufos, usor crocant, dulce ponderat exact cat este necesar ca sa nu ia din aroma merelor.
Insa lovitura de gratie a fost tortul.
Pentru mine in principiu dulciurile se impart in doua categorii mari si late: cu ciocolata, si restul. Daca au ciocolata, jumatate din batalia pentru vrajirea papilelor mele gustative este castigata.
Au facut un tort cu spuma de ciocolata, ceva mai putin aerata si mai densa, cu exact cat trebuie aroma de menta, acoperita cu o un voal delicat de glazura de ciocolata. Si un pic de inghetata de fistic langa.
M-am gandit mult cum sa descriu tortul asta dar imi pare rau, nu stiu cum. Pot sa spun ca daca este posibil sa ai literalmente orgasm de la ceva ce mananci, tortul asta este cel mai in masura sa te duca acolo. Am mancat pana cand mi s-a aplecat, dupa care am mancat in continuare. Nu stiu cum l-au facut, dar l-au facut. Este genul de tort pe care ar trebui sa il mananci daca ai tendinte suicidale. Macar pentru cele cateva minute in care te ocupi de el garantez ca nu te mai intereseaza nimic pe lumea asta, indiferent cat de bine sau rau ti-ar fi in momentul ala.
Am discutat la sfarsit cu bucatarul, domul Ionita (fost bucatar la Marriott si Radisson spune el, si tare l-as crede), si i-am multumit pentru masa deosebita. L-am cunoscut inainte de botez si am vorbit putin cu el la degustare, cand ne-a povestit cum va prepara mancarea, si urmarindu-l in bucatarie in timpul botezului a fost evident de ce totul a fost atat de bun.
Spre deosebire de alti bucatari de prin restaurante cu staif de la care am avut ocazia sa mananc, foarte talentati de altfel si foarte bine pregatiti, el reuseste sa puna in felurile pe care le gateste cel mai important ingredient, care pentru mine, pasionat de gatit, este singurul ingredient care face dintr-o mancare buna una extraordinara: pasiunea. Este pur si simplu pasionat de ceea ce face, este mandru de ceea ce face, si asta se vede in fiecare lucru pe care il gasesti in farfurie.
Respectele mele, domnule Ionita!
Cu adevarat o experienta deosebita.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu