Am facut paine!

Bineinteles daca a aparut cartea cu Jamie cand face paine, nu puteam rata ocazia sa incerc. Am mai avut eu tentative acum cativa ani, dar dupa retete din carti de bucate care nu pareau sa iasa. Plus ca erau si prea complicat descrise.

Dar cu Jamie lucrurile par foarte simple. Dureaza putin (manufactura nu mi-a luat mai mult de 15 - 20 de minute adunate. dureaza mai mult lasatul la dospit, asa ca duminicile au devenit zile oficiale de facut paine, ca am macar 2-3 ore libere) si e absolut delicioasa.


Am facut o focaccia cu un sos de bulion frecat cu usturoi pisat si cimbru, si o paine cu ceapa. De facut se fac la fel, doar ca dupa prima dospire adaugi ingredientele suplimentare si le dai forma finala in care dospesc a doua oara, dupa care la cuptor cu ele.


Si mai incantat am fost cand am realizat ca a doua si a treia zi, tinute in punga de plastic sa nu se usuce, erau la fel de fragede si gustoase ca atunci cand le facusem.

Faina, apa, drojdie, miere sau zahar, sare si framantat de doua ori. Absolut banal dar incredibil de reusit.

Pulpa de vitel cu salata de pepenasi si stevie

Am luat zilele trecute o bucata frumoasa de pulpa de vitel din piata.


Am plecat apoi catinel sa ma uit pe tarabe sa imi vina idei, caci vroiam ceva verde cu care sa o combin. Am vazut din nou pepenasi, din aceia care se pun la murat, si am gasit si niste stevie asa ca le-am arestat si le-am adus acasa.

Am pus mai intai bucata de pulpa, asezonata cu sare si piper, intr-o tigaie fara ulei, sa se perpeleasca binisor dar nu prea mult. M-am obisnuit destul de greu in anii care au trecut cu facutul carnii de vita.
Traditional, noi pe aici pe plaiuri mioritice avem tendinta de a face orice bucata de carne foarte bine patrunsa, si papilele mele gustative nu s-au impacat mult timp cu gustul si textura carnii facute mediu sau in sange. Dar cum gusturile se educa, am ajuns sa inteleg ca e de doua ori mai buna si mai frageda carnea de vita daca o faci groasa si patrunsa doar cat sa ramana o portiune usor sangerie in mijlocul ei.

Asa am facut-o si acum, apoi am scos-o si am pus-o deoparte. Peste zeama care s-a scurs din ea in timp ce se rumenea am pus niste hrean dat prin razatoare si putin usturoi pisat, am lasat cateva secunde doar cat sa sfaraie un pic, apoi am turnat un pahar de vin rosu, demisec, si am lasat sa scada. Cand s-a coagulat si s-a evaporat alcoolul, am stins focul si am adaugat o lingura sanatoasa de smantana groasa luata tot din piata, de la tarani, si am amestecat bine.

In timp ce se facea carnea, am curatat pepenasii, i-am taiat in bastonase mici si i-am pus intr-o oala. Am pus niste apa cu sare la fiert, si cand a dat in clocot am inmuiat doua legaturi de stevie. Doar inmuiat, cateva secunde. Ideal este sa ramana un pic crocanta si verde.


Am pus stevia in oala cu pepenasii taiati, am pus putina sare, niste ulei de masline si o jumatate de lamaie stoarsa. Am amestecat bine si le-am pus pe farfurie langa carnea aburinda, taiata la randul ei in felii cam de 1 cm grosime.

Peste feliile de carne am turnat sosul si m-am apucat de treaba.

Texturile au fost foarte interesante, pepenasii crocanti, stevia un pic inmuiata si carnea moale si topicioasa intelegandu-se de minune. Iar contrastul dintre sosul voluptuos si cremos si prospetimea salatei a facut toti banii.

Yummmm!

Pui pe gratar cu legume

Tot ceva simplu, incropit rapid pentru o seara linistita.

Avem niste piept de pui pe care l-am pus pe tigaia cu gratar, doar cu un praf de sare si piper deasupra.

Am scos niste mazare congelata pe care am aruncat-o intr-o oala cu apa clocotita. Planul initial fusese doar de pui cu mazare, dar pentru ca am gasit prin lada din frigider si niste castraveti uitati de cateva zile pe acolo, i-am dezbracat repede de coaja, i-am taiat mai marunt, am pus putin ulei de masline, un praf de sare si am stors o jumatate de lamaie peste ei.

I-am lasat sa se marineze pana cand au fost gata puiul si mazarea (maxim 10 minute. mazarea imi place sa o las o idee cruda, sa se sparga in dinti si sa aiba textura) si am pus impreuna cele trei componente.


Din nou foarte simplu si foarte gustos, pentru toti cei care (si am multi prieteni asa) cred ca sa gatesti ceva bun si sanatos e mai complicat decat sa faci un plan de afaceri. :-)

Carnuri la cuptor cu cartofi fierti

Am facut ceva delicios , dat fiind ca dupa ciuperci, carnea si afumaturile sunt in topul preferintelor mele. De asemenea este foarte usor de facut dar ia ceva timp.

Am luat doi carnati afumati, o bucata de scaricica afumata si o bucata de pulpa de porc cu ceva grasime.
Le-am pus intr-o cratita mai adanca, fara sa le prelucrez in nici un fel. Am turnat apa pana le-am acoperit, am pus cateva boabe de piper si ienibahar, doua-trei foi de dafin, sare, si le-am bagat la cuptor cam o ora pana a scazut apa aproape de tot si bucatile de carne s-au rumenit bine.

Intre timp am pus la fiert cativa cartofi taiati cubulete, cam 20 de minute. I-am scurs, le-am dat un praf de sare, am pus o bucatica de unt peste ei si niste marar tocat, si am amestecat bine.
Cand au fost gata carnurile, nu am facut decat sa le alatur cartofilor.


Foarte simplu si foarte, foarte gustos. Pulpa a ramas moale si zemoasa, scaricica si carnatii un pic uscati si emanand o aroma extraordinara de afumatura iar cartofii cu marar si unt (o combinatie pe care o gasesc exceptionala) au adus un pic de dulceata si textura nisipoasa la bogatia de proteine.

Platou de legume cu crochete de orez

M-am hotarat sa consider acest post in categoria de mancare sanatoasa, desi sunt unele etape care nu se incadreaza foarte bine in norme. Totusi, balansarea ingredientelor si faptul ca cele mai multe parti ale acestui fel de mancare sunt corecte din punct de vedere alimentatie sanatoasa, ma fac sa o consider ca atare.

Am simtit duminica nevoia sa improvizez ceva mai complicat data fiind o saptamana foarte incarcata pe care o las in spate si faptul ca nu am gasit un destresant mai bun pentru capul meu decat gatitul.
Luasem cateva kilograme de ardei gras, asa ca am i-am pus la copt pe cei mai multi (cred ca vreo 10 - 15 bucati) si m-am dus la frigider sa vad ce am pe acolo si ce idei imi vin in cap. Cand vreau sa fie total relaxant, incerc sa nu imi fac nici un plan, ci pur si simplu sa ma uit la ce am si sa las imaginatia sa umble. Iar cand ma hotarasc, ma apuc de treaba.

In timp ce ardeii incepusera sa se inegreasca de nervi ca ii supun unui tratament atat de brutal, am pus la fiert niste mazare si cativa morcovi tineri pe care ii aveam in congelator.

Am scos o pulpa de pui pe care am dezosat-o si am taiat-o bucatele mici pe care le-am lasat deoparte.
Am pus o mana de orez la fiert, simplu, fara nimic, si l-am lasat pana cand s-a umflat si a absorbit toata apa. Fierbinte fiind, l-am dat putin prin mixerul manual, impreuna cu niste menta uscata, putin chili uscat si sare, apoi l-am intins intr-un strat cam de jumatate de centimetru grosime peste o folie de aluminiu, l-am taiat in patratele si l-am dat la frigider.



Cand s-au fiert legumele, le-am separat si le-am pasat pe fiecare, facand cate un piure de morcovi si unul de mazare. In cel de morcov am pus putin unt, am ras niste branza deasupra si am mai pus niste marar tocat, iar peste cel de mazare am pus niste usturoi pisat, din nou putin unt, putin ghimbir ras si un praf de sare, si le-am amestecat pe fiecare pana s-au omogenizat.



Apoi am pus vreo 5 catei de usturoi tocati in putin ulei incins pana s-au rumenit un pic, apoi am pus bucatele de pui desupra si le-am lasat si pe ele sa se rumeneasca.  Intre timp draga mea sotie s-a indurat de mine si a facut cea mai neplacuta parte din toata aceasta reteta, respectiv a curatat cei foarte multi ardei copti. Treaba migaloasa si de lunga durata, un ajutor nepretuit si apreciat.



Am taiat ardeii copti in fasiute mici pe care le-am aruncat peste puiul cu usturoi, am pus sare si le-am lasat doar cat sa se incalzeasca ardeii si sa prinda gustul de usturoi (cam un minut si jumatate. nu mai mult, sa nu prinda gust amar).

Mai ramasere orezul. Am pus o tigaie la foc cu un strat subtire de ulei, si am luat patratelele de orez, le-am trecut prin malai, si le-am rumenit pe ambele parti pana s-a format un strat auriu si crocant.
Si eram gata. Nu a ramas decat sa asamblez toate componentele si sa ma bucur de ce a iesit.



O mancare deosebita, pe care a apreciat-o chiar si baiatul meu (care se cam stramba la legume, ca el e "carnivor"). Turtitele de orez au servit drept suport pentru fiecare dintre amestecuri, pe rand, un fel de amuse bouche consistent, cu gusturi diferite si delicioase care se completau sau se contraziceau unul pe altul.

Pui cu rodie

Am incercat ceva mai usor, de seara, echilibrat si sanatos, plecand de la faptul ca am vazut rodii la supermarket si am luat una sa vad ce pot incropi.

Am luat o jumatate de piept de pui de la o zburatoare ceva mai dotata (din ochi as zice ca purta cupa D la sutien) si l-am taiat fasii subtiri si lungi.

Am pus fasiile de pui in tigaia fara ulei, le-am lasat sa se rumeneasca un pic ca pe gratar, apoi am stors o jumatate de portocala si o jumatate de lamaie peste el, am pus putina sare si piper, si le-am lasat sa scada putin.



Am luat trei ardei foarte grasi si i-am taiat si pe ei fasii cat jumatate de circumferinta, pe care le-am pus in tigaie si le-am amestecat cu sosul de portocale si puiul rumenit, nu mai mult de doua minute. Sa aiba doar timp sa se relaxeze putin dar sa ramana crocanti si cruzi.

Am scos totul pe farfurie, am scurs din sosul ramas deasupra, si am aruncat o mana de samburi de rodii rosii ca sangele.



A iesit o mancare usoara, cu savoare de proaspat, putin acida, putin dulce, putin sarata si foarte, foarte aromata, numai buna de savurat seara cand nu vrei sa iti pui stomacul la grea incercare, ci doar vrei sa te rasfeti putin cu gust de vara insorita.

Rulouri de pui

M-am jucat putin cu niste pulpe de pui. Ma gandeam sa le prajesc sau sa le fac la cuptor cu niste cartofi, dar m-am luat cu joaca si hai sa va spun ce a iesit.

Am dezosat pulpele (partea superioara. ciocanelele erau lipsa si oricum nu ar fi fost bune pentru reteta asta), le-am intins carnea cat am putut (cu cutitul, taiate usor paralel cu pielea) si le-am batut un pic, cat sa le doara dar sa nu tipe, cu ciocanul de snitele.


Am ras niste cascaval si am tocat marunt vreo doi catei de usturoi (oare de ce le zice catei?), am luat doua oua, le-am separat albusul de galbenus si am amestecat galbenusul cu cascavalul ras, cu usturoiul si cu putina sare.


Am tocat si niste verdeata (marar si patrunjel amestecate). Am pus amestecul de galbenus, care era de consistenta unei creme groase, peste pulpele de pui si am presarat deasupra un strat de verdeata, apoi le-am facut rulouri pe care le-am fixat cu cate o scobitoare, cu pielea in exterior.


Am luat vreo 4 cartofi noi nu foarte mari, pe care i-am taiat in bucati neregulate si i-am fiert, cu tot cu coaja. Cand erau aproape patrunsi, i-am scos si i-am scurs, apoi le-am dat sare si putin cimbrisor si i-am amestecat cu albusul batut spuma de la cele doua oua.

Am pus totul intr-un vas termorezistent, am turnat un pahar de vin alb, am trantit rulourile de pui deasupra si le-am dat la cuptor cam o ora.


S-au potrivit cum nu se poate mai bine. Puiul era moale si aromat inauntru, cu cascavalul topit insinuat in fiecare fibra, cu usoara aroma de usturoi, iar pielea cu care invelisem rulourile era crocanta si lucioasa, numai buna de zdrobit in dinti. Cartofii deliciosi, pe acelasi principiu: moi inauntru, fiind fierti inainte, si crocanti pe dinafara, unde albusul se infratise cu coaja si formase pelicula alunecatoare si aromata peste ei.

Relativ simplu de facut dar dureaza ceva mai mult. Merita intr-o duminica la pranz sa incercati.

Salata de carne cu nectarine

Un pic de improvizatie de seara.

Am luat acum doua zile de la macelarie o bucata de fleica de porc foarte frumoasa, cu putina grasime, si am fiert-o cam doua ore, acoperita, cu doi catei de usturoi nedecojiti, putin ienibahar si doua frunze de dafin, fara sa imi propun sa fac ceva anume cu ea. Am mancat cu putin mujdei si am pus-o in frigider.

A doua zi seara, foame...

M-am uitat prin frigider si am scos ce aveam pe acolo incercand sa ma gandesc la ceva rapid de facut, dar si ceva sa pot posta pe blog, caci avand o saptamana foarte incarcata, nu prea am mai apucat.

M-am apucat sa tai carnea in cubulete mici. Carnea scoasa direct din frigider, fara sa o incalzesc.



Am luat un ardei gras si l-am taiat si pe el cubulete, apoi am luat o nectarina care a avut aceeasi soarta. M-am gandit sa incropesc repede un sos care sa sa atenueze dulcele din nectarina si ardei, asa ca am luat un borcanel mic de iaurt simplu in care am stors un sfert de lamaie si am ras putina coaja deasupra.



Am amestecat carnea cu ardeiul si nectarina si le-am imbracat frumos in sos alb, usor acru si placut pentru limba.

Ca incheiere, pentru ca aveam o varza pe care o scosesem la inceput dar careia nu ii gasisem o utilizare, m-am gandit sa ii dau rolul painii, asa ca i-am taiat foile cele mai mari si mai groase in dreptunghiuri pe care le-am folosit drept lingurita comestibila pentru salata.



Am fost foarte incantat de rezultat. Cred ca daca nectarina era un pic mai coapta nu ar fi iesit o combinatie asa de buna, dar cum era abia inrosita la coaja, ferma la trup si putin acida, a fost ca si cum apartinea de cand lumea de melanjul din castron.

A, si sa nu uit. Pentru ca iubesc verdeturile si pentru ca un pic de verde peste albul sosului si rosul ingredientelor dulci nu putea decat sa aduca bucurie, am pus deasupra un pumn generos de patrunjel tocat.

Grandeur

Nu mi-am propus in acest blog sa fac review-uri de restaurante, dar pentru ca am trait o experienta foarte placuta o sa incep sa fac.

In weekend am fost la un botez la restaurantul Grandeur.

Restaurantul este cochet, asezat la etajul 13 al unei cladiri de pe Buzesti (exceptionala senzatia de a manca la et. 13 cu panorama in fata. singurul pacat al panoramei este ca e...Bucurestiul. si desi nu ma pricep la arhitectura, imaginea de acolo a Bucurestiului este de un prost gust dus la perfectiune. nu cred ca exista sau a existat la Primaria Capitalei cineva responsabil cu imaginea orasului. e grotesc amestecul de case vechi cu cladiri moderne - unele urate rau de tot - fara nici o noima, aruncate pur si simplu la voia intamplarii).



In primul rand serviciul este deosebit. Am in spate 9 ani de Customer Service pe diferite nivele si din cauza asta sunt carcotas la sange cu serviciile oferite, dar aici nu prea ma ce sa carcotesc. Nimic nu pare artificial, toata bunavointa si disponibilitatea par ca vin ori dintr-un talent inascut al celor care lucreaza acolo, ori dintr-o intelegere profunda a faptului ca produsul pe care il oferi nu este nimic fara serviciul pe care il oferi, si asta iti aduce de fapt bani.

Vorbind despre bani, restaurantul este departe de a fi ieftin, insa este primul restaurant in care am simtit ca pretul cerut in plus fata de costul materiei prime folosite la prepararea mancarii este mai mult decat justificat de serviciile oferite. Merita fiecare banut macar pentru felul in care te simti tratat, daca nu pentru delicioasele feluri servite.

Am inceput cu antreul, care a fost, ca sa citez o prietena de la masa "a la Jamie Oliver". Simplu si deosebit in acelasi timp. Legume facute pe gratar (vinete, ardei gras, ciuperci), rosii cherry cu bilute de mozarella (aici ar fi putut fi imbunatatite cu ceva. mozarella nu are nici un gust, aduce doar textura in mancare, si dar rosia cherry, desi mai acida decat rosia normala, nu compenseaza lipsa de gust. mergea insa bine combinata cu celelalte lucruri din farfurie), o foaie de pancetta (sper sa nu ma insel, dar asta am tras eu concluzia ca este. sau ceva similar), cateva bucatele de parmezan, masline, o rosie uscata la soare absolut delicioasa, totul stropit cu putin ulei balsamic.

Din pacate pana sa imi amintesc sa documentez totul cu fotografii, golisem farfuria...

Primul fel a fost peste cu orez si legume. Pestele, biban de mare, delicios si proaspat, era insotit de orezul facut gen rizotto cu (cred) putin sofran si cascaval si de buchetele de conopida si brocolli doar un pic inmuiate in apa clocotita (eu diferentiez rizotto italienesc de pilaful nostru traditional prin faptul ca rizotto se completeaza cu lichid - in cazul acesta un vin demisec daca am simtit bine - in timp ce se umfla, si se lasa al dente, spre deosebire de pilaf in care se pune majoritatea lichidului de la inceput - de obicei apa sau supa de ceva - se lasa sa scada si sa se inmoaie. sper sa nu ma insel dar nici ca imi pasa. e blogul meu si imaginatia mea :-)). Plus un pic de sos usor dulce pus peste carnea de peste, care i-a intregit gustul. Un fel de mancare foarte bine echilibrat, foarte gustos si usor de mancat.



Felul doi, piept pui cu sos de ciuperci si cartofi la cuptor. Aici am singurele sugestii de imbunatatire. Pe de o parte pentru ca pieptul de pui este bucata de carne cea mai fada din galinacee si i-ar trebui un contrast ceva mai puternic (poate mai mult sos) care sa amortizeze textura usor fainoasa. In al doilea rand pentru ca si cartofii ar fi mers facuti altfel. Ori insotiti si ei de sos, ori mai degraba fierti si rumeniti putin in cuptor. Asa au fost o idee cam uscati. Insa sosul delicios de ciuperci (ciuperci rumenite apoi scazute in vin rosu sec sau demisec) a compensat cu brio cele de mai sus, acoperindu-le cu o patura delicata de gust cremos, usor amarui. Daca ar fi fost un pic mai mult sos cat sa ajunga pentru fiecare bucatica de pui si sa poti sa inmoi si cartofii in el, nu as mai fi avut nici o sugestie de facut.



Cand am ajuns la desert s-a terminat orice urma de comentarii culinare pe care as fi putut sa le am. Pentru copii au servit un foietaj cu mere insotit de putina inghetata. Cum sunt pofticios, m-am dat drept copil si am gustat si eu. Mmmmmmmmmmmm. Pufos, usor crocant, dulce ponderat exact cat este necesar ca sa nu ia din aroma merelor.



Insa lovitura de gratie a fost tortul.

Pentru mine in principiu dulciurile se impart in doua categorii mari si late: cu ciocolata, si restul. Daca au ciocolata, jumatate din batalia pentru vrajirea papilelor mele gustative este castigata.

Au facut un tort cu spuma de ciocolata, ceva mai putin aerata si mai densa, cu exact cat trebuie aroma de menta, acoperita cu o un voal delicat de glazura de ciocolata. Si un pic de inghetata de fistic langa.



M-am gandit mult cum sa descriu tortul asta dar imi pare rau, nu stiu cum. Pot sa spun ca daca este posibil sa ai literalmente orgasm de la ceva ce mananci, tortul asta este cel mai in masura sa te duca acolo. Am mancat pana cand mi s-a aplecat, dupa care am mancat in continuare. Nu stiu cum l-au facut, dar l-au facut. Este genul de tort pe care ar trebui sa il mananci daca ai tendinte suicidale. Macar pentru cele cateva minute in care te ocupi de el garantez ca nu te mai intereseaza nimic pe lumea asta, indiferent cat de bine sau rau ti-ar fi in momentul ala.

Am discutat la sfarsit cu bucatarul, domul Ionita (fost bucatar la Marriott si Radisson spune el, si tare l-as crede), si i-am multumit pentru masa deosebita. L-am cunoscut inainte de botez si am vorbit putin cu el la degustare, cand ne-a povestit cum va prepara mancarea, si urmarindu-l in bucatarie in timpul botezului a fost evident de ce totul a fost atat de bun.

Spre deosebire de alti bucatari de prin restaurante cu staif de la care am avut ocazia sa mananc, foarte talentati de altfel si foarte bine pregatiti, el reuseste sa puna in felurile pe care le gateste cel mai important ingredient, care pentru mine, pasionat de gatit, este singurul ingredient care face dintr-o mancare buna una extraordinara: pasiunea. Este pur si simplu pasionat de ceea ce face, este mandru de ceea ce face, si asta se vede in fiecare lucru pe care il gasesti in farfurie.

Respectele mele, domnule Ionita!

Cu adevarat o experienta deosebita.

Fresh de pui

I-am dat acest titlu pentru ca am transformat ramasitele unei mese anterioare intr-un produs cu o prospetime pe care nu o anticipam.

Cand am facut puiul cu ciuperci, am mancat in seara respectiva si a doua zi, apoi ce a ramas a mai stat o zi in frigider. In a patra zi am venit seara acasa fara sa fi planificat ce sa mananc, pe principiul "ma descurc cu ce gasesc".

Am scos puiul din frigider si am aruncat restul de ciuperci, cu care nu imi venea nimic in minte ce sa fac.

Am curatat cele doua bucati de pui (o pulpa si jumatate de piept) de piele si de condimentele de pe exterior (le-am razuit cu cutitul) si am taiat marunt carnea ramasa.

Vroiam o mancare corecta din punct de vedere nutritional, asa ca am cautat in frigider ce legume mai aveam, si am gasit un dovlecel pe care il luasem cu cateva zile in urma, in weekend.



Am luat doi catei de usturoi pe care i-am zdrobit cu lama cutitului si i-am taiat marunt si am dat pe razatoare o jumatate de ghimbir.

Am pus o oala mai mica pe foc in care am pus o jumatate de litru de bulion (am prins obiceiul sa iau cate o sticla de bulion din cand in cand sa am in frigider. e foarte utila la o gramada de chestii), am pus ghimbirul, un praf de sare si le-am lasat sa dea in clocot, la foc mic.

Dovlecelul l-am taiat in cubulete mici (cam de jumatate de centimetru latime) si l-am pus impreuna cu puiul tocat in bulionul care fierbinte.

Le-am lasat sa fiarba cam 15 minute la foc mic pana a scazut si a devenit de consistenta unei tocanite, timp destul sa se inmoaie carnea si dovlecelul si sa se patrunda de arome.

Cand a fost gata, am incorporat usturoiul tocat si am stins focul. Am mai lasat 2 minute sa se imoaie usturoiul si sa se raspandeasca prin mancarica, am mai amestecat o data si am pus in farfurii (a iesit de doua portii).



A fost surprinzator de bun, mai ales ca nu calisem nici un ingredient (uleiul ii da un alt gust). Eram pregatit sa mananc o portie oarecum fada de legume cu carne de pui (se mai intampla sa fac si d'astea cand improvizez) dar rezultatul a avut o prospetime neasteptata, o textura si un gust simplu mai bun decat anticipasem.

Pranz rapid

Am luat o pulpa de porc din care voi face mai multe feluri (le voi detalia in posturi viitoare).

Azi am taiat niste bacon afumat in bucatele mai mici si le-am pus in tigaie pe foc, fara ulei (isi lasa ele grasimea si este de ajuns).

Am taiat o bucata din pulpa de porc in cubulete mari cat sa intre unul o data in gura si sa ramana ceva loc.

Am pus apa la fiert cu sare si cand a dat in clocot am turnat ploaie o mana de malai si am lasat sa fiarba vreo 5 minute, dupa care am turnat restul de malai pana s-a inchegat putin, am dat focul mic si am lasat sa se invartoseasca.

Cubuletele de pulpa le-am tras in tigaie la foc rapid cand bacon-ul devenise rumen, numai bine ca sa prinda crusta si sa ramana moi in interior.

Am pus mamaliga aburinda pe o farfurie, i-am alaturat bucatelele de bacon si pulpa care se infratisera in aroma afumaturii, am turnat un pic din grasimea ramasa in tigaie peste ele, si m-am delectat cu simplitatea mancarii.



O mancare nepretentioasa, cu radacini adanci in traditia noastra de mancatori de porci si de mamaliga :-)

Peste cu garnitura

In seara asta, obosit fiind dupa o zi plina, vroiam  o mancare rapida, usoara si sanatoasa.

Nimic mai simplu.

Avem cateva fileuri de Pangasius in frigider. Le-am dat cu sare, putin chilli uscat, menta uscata si putina coaja de lamaie rasa si le-am pus in tigaia de teflon incinsa, fara ulei.



In timp ce sfaraia in tigaie, am pus niste apa la fiert, am dat doi morcovi mari prin razatoare si i-am pus in apa clocotita impreuna cu un pumn de masare congelata si un praf de sare.



Pana s-a facut pestele, apa a dat din nou in clocot. Am lasat legumele sa fiarba cam un minut, doar sa se inmoaie un pic la suprafata dar sa ramana crocante si crude in interior, le-am scurs, le-am pus langa peste, le-am stropit cu o jumatate de lamaie si m-am apucat de mancat.



O mancare usoara si satioasa in acelasi timp, gust puternic de peste si legume aproape in starea lor naturala, dulceata si fermitatea legumelor in competitie cu acrul delicios al lamaii si moliciunea crocanta a pestelui.

Imi lasa gura apa numai cand imi amintesc.

Pui cu ciuperci si nu numai

Ieri sotia mi-a adus busuioc proaspat din piata, inflorit.

Busuiocul se impaca excelent cu rosiile si cu carnea de pui. Au o chimie speciala, isi completeaza gusturile si busuiocul aduce o aroma puternica si delicata in acelasi timp.

Am luat un pui de la macelarie, l-amtransat, am pastrat spinarea si aripile, am desfacut pieptul si copanele in bucati mai mici (pieptul taiat in doua, copanele in ciocanele si pulpe). Le-am frecat pe fiecare in parte cu sare, usturoi pisat si ghimbir ras.

Le-am pus intr-un vas de Yena, am pus cateva ciuperci champinion printre ele, am pus busuicul proaspat cu tot cu flori, putina menta uscata, o cana de bulion si am turnat peste toate un pahar de vin rosu demisec (stiu ca de obicei la pui se foloseste alb, dar aroma de busuioc cu menta parca cereau rosu, asa ca m-am conformat).



Am acoperit totul etans cu folie de aluminiu si le-am dat la cuptor, la foc potrivit, doua ore.

Cand le-am scos, puiul era acoperit de o crusta rumenie, un pic crocanta, iar interiorul era suculent si fraged (de asta am acoperit vasul, sa ramana totul inauntru, sa nu se evapore si sa se usuce), iar ciupercile devenite negre raspandeau o aroma divina (dupa cum am spus, sunt inebunit dupa ciuperci).



Absolut delicios, usor, sanatos, aromat, se topeste pe limba si iti cere sa nu te opresti.

Cum obisnuiesc sa gatesc o mancare de pranz pentru cateva zile, am pus la fiert spinarea si aripioarele pana cand se desprindea carnea de pe os si in oala pluteau bobitele de chihlimbar lasate de grasimea puiului.

Am taiat doi morcovi mai mari in feliute rotunde ca soarele si le-am pus in oala sa se inmoaie si sa isi lase gust de caroten portocaliu aprins, am tocat cu cutitul o ceapa mare si am aruncat-o impreuna cu un pumn de orez in fiertura aromata.

Am scos bucatile de carne, le-am dezosat si am aruncat carnea tocata mai maruntel inapoi (treaba cu taiatul marunt al carnii am dobandit-o de cand mi s-a nascut baiatul. Parintii stiu de ce. Am lasat doar aripile intregi, caci pe acelea le mananc eu).

Le-am lasat sa fiarba pana s-au inmuiat orezul si morcovul si toate ingredientele s-au infratit in zeama clocotinda, am tocat o legatura de patrunjel impreuna cu busuiocul ramas, le-am aruncat peste fiertura si am stins focul. Verdeturile le pun intotdeauna la sfarsit si nu le las sa fiarba, ci doar sa isi desfaca savoarea in zeama care se linisteste.



O partida de gatit ca la mama acasa, care era in stare sa faca dintr-un pui si trei legume cate 3-4 feluri de mancare de ne ajungeau jumatate de saptamana.

Din nou refolosire

Povesteam intr-un post precedent cum din carnea ramasa de la frigarui am facut niste chiftele cu cartofi prajiti si sos de smantana cu usturoi si lamaie.

Pentru ca si dupa acest fel mi-a mai ramas din amestecul de carne cat pentru o portie mica, seara m-am apucat sa fac ceva rapid si o idee mai sanatos, fara a-mi bate prea mult capul.

Am facut din carnea ramasa vreo 8 chiftelute mici (jumatate ca dimensiune fata de cele pe care le mancam pe la sindrofii, cu scobitori infipte in ele) pe care le-am pus intr-o cratita, fara ulei. Carnea are si grasimea ei naturala si este ok sa le prajesti asa.

Le-am lasat cam doua minute intorcandu-le sa se sigileze aromele, sa prinda o crusta crocanta si sa isi lase putina grasime. Am tocat o ceapa mai mare pe care am pus-o peste, sa isi ia gustul de condimente din carne, si doi catei de usturoi zdrobiti si taiati marunt.

Cand s-au rumenit, am turnat o jumatate de sticla de bulion peste ele si am lasat sa scada la foc mic, destul timp cat sa se patrunda carnea cu gusturile nerabdatoare de rosie, ceapa si usturoi.
Am pus intre timp la fiert apa, si cand a dat in clocot am pus un pumn de paste melcisiori la fiert, 8-10 minute, al dente.

Pastele si fiertura de carne si-au potrivit ceasurile si au fost gata cam in acelasi moment, la timp sa pun pastele peste amestecul satios din cratita si sa le mai dau o data in clocot.



Am tocat putin patrunjel si l-am aruncat si pe el in petrecerea din cratita, am amestecat bine si am mai lasat melanjul cam jumatate de minut sa se linisteasca si sa isi ia gust si miros de verdeata proaspata.

Iubesc pastele si miile de combinatii pe care le poti face cu ele, si incropirea asta a fost un spectacol de gusturi, arome, miros si texturi numai bun pentru o gura de gurmand pofticios.

Am trecut portia asta la gateli sanatoase din doua motive: pastele, folosite cu masura, sunt un companion excelent intr-o dieta sanatoasa, iar restul de ingrediente au fost preparate fara prajire in ulei si pot fi consumate fara paste, ca variatiune de chiftelute marinate.

Mic dejun de weekend

In weekend am ceva mai mult timp dimineata asa ca imi pregatesc un mic dejun mai bogat. Micul dejun este singura masa din zi fara de care nu prea pot functiona. Daca nu mananc ceva pana sa plec de acasa, ma simt fizic rau toata ziua (indiferent ca mananc la pranz o masa bogata).

Sunt o gramada de bunatati pe care imi place sa le fac la micul dejun, pe care le voi detalia in posturi viitoare. In weekend-ul care a trecut m-am trezit cu o pofta nebuna de un mic dejun tipic american. Am dat drumul la foc sub o tigaie cu putin ulei si am spart doua oua aduse recent de la tara, oua cu galbenus aproape portocaliu, cleios si ferm.

Le-am lasat sa sfaraie in tigaie incetisor si am pus alaturi sa nu se plictiseasca si sa aiba cu cine sa schimbe o vorba, cateva bucati de bacon afumat taiate cat pentru o imbucatura.

Cand albusul s-a coagulat si a imbracat in voal transparent inima oului (asa cum le facea mama, turnand cateva linguri de ulei incins peste galbenus in timp ce se faceau) iar bacon-ul raspandea aroma de fum si grasime aurie gata de pus pe solduri, le-am pus in farfurie, am taiat cateva bucati de telemea si o rosie si le-am alaturat celor de mai sus pentru a le racori si improspata.



S-au potrivit de minune. Mai mult au ajuns fiecare exact cat trebuie. Imi place intotdeauna ca atunci cand felul de mancare are mai multe componente, ele sa se insoteasca pana la sfarsit, si de exemplu ultima bucatica de branza sa se intalneasca cu ultima bucatica de ou si cu ultima bucatica de rosie si cu ultima bucatica de bacon. Ca doar sunt menite sa fie impreuna pana la sfarsit.

Cei trei R in actiune

Inainte de '89 se gasea in librarii o carte cu un titlu foarte incitant, "Cei trei R in actiune". Marketing-ul exista si atunci, ca si reciclarea, subiect care era de fapt dezvoltat in cartea respectiva (cei trei R fiind recuperare, reconditionare, refolosire. era din seria de mare succes "Nici o masa fara peste" si "Azi la CEC un leu depui, maine el va face pui"...:-))

Am obiceiul sa cumpar un pic mai mult decat imi trebuie pentru ceea ce gatesc (mai multa carne, mai multe ciuperci, etc) si sa fac o idee mai multa materie prima pentru gatit, in ideea ca atunci cand nu am foarte mult timp la dispozitie sa pot reciclez ceea ce am preparat deja si sa pot incropi ceva rapid.

Cand am facut frigaruile din carne de vita, mi-a ramas amestecul de carne cu condimente descris anterior, pe care l-am folosit in doua ocazii saptamana trecuta.

Am ajuns intr-o zi la pranz acasa, aveam cam o ora la dispozitie si nimic pregatit. Asa ca am adaugat repede un ou la amestecul de carne ramas, am luat jumatate din cantitate si am rulat repede cateva chiftelute pe care le-am dat prin pesmet si le-am aruncat in tigaie cu putin ulei. Spalasem doi cartofi pe care i-am taiat cu tot cu coaja si i-am pus la prajit. Pana s-au facut chiftelutele si cartofii, am luat mujdeiul ramas tot de la frigarui, am adaugat o lingura de smantana si zeama stoarsa de la o jumatate de lamaie, si cand totul a fost gata (cam 20 de minute) am turnat amestecul peste. Gata masa!



Foarte interesante chiftelutele cu nuca si mirodenii, iar combinatia cu smantana si zeama de lamaie a fost nectar peste prajeala din farfuire.

Despre restul de amestec de carne ramas, pe care l-am pregatit in seara aceleiasi zile, in unul din posturile urmatoare.

Ficatei cu personalitate

Am luat ieri niste ficatei de pui. Am trecut pe langa ei in supermarket si mi-am dat seama ca nu ne-am mai intalnit de mult. Si imi placeau rau de tot ultima oara cand am avut o aventura cu ei.

Ficateii de pui sunt foarte pretentiosi. I-am mancat in multe restaurante si pot spune ca putini bucatari fac astfel incat sa obtina maximum din ce pot ei sa ofere. Probabil din indiferenta. Este o linie foarte fina intre ficatei facuti numai bine si ficatei prea uscati, sau prea tari, sau prea fainosi, sau prea....

Azi am vrut sa ii fac ca de obicei dar deschizand frigiderul sa iau mararul mi-a venit o idee (dovedita a fi inspirata).

Am tocat mararul, trei catei de usturoi si......o jumatate de lamaie. Cu tot cu coaja. Pana acum nu am asociat niciodata lamaia cu ficateii de pui, dar cand am vazut jumatatea de lamaie langa marar in frigider mi s-a parut ca tocmai s-a intregit un gust undeva in mintea mea.



Ficateii. Ca sa isi descopere sufletul, ficateii au nevoie de foc intens. Au nevoie sa isi arda o crusta subtire peste moliciunea dinauntru.

Am taiat niste bacon feliute si le-am aruncat in tigaie 5 minute cat sa se rumeneasca un pic. Apoi am dat focul tare si am pus ficateii. I-am lasat cateva minute pe o parte, i-am intors pe partea cealalta sigiland aromele sangerii inauntru, am mai lasat 1-2 minute sa li se inchege putin inima si am stins focul.

Nerabdatoare de pe margine, usturoiul cu mararul si lamaia au sarit in tigaie si au imbracat ficateii cu aromele puternice si cu prospetime acrisoara si galbena.

Mamaliga langa, si imaginea era completa.



Lamaia a facut diferenta fata de tot ce imi imaginasem pana acum despre ficatei. A intors gustul greu, bogat, hepatic si lasciv intr-unul racoros si usor alunecator. A adus o noua dimensiune langa textura carnos sangerie ascunsa sub coaja arsa de uleiul incins.

A adus personalitate.

Poveste cu gura plina

Ieri am trecut pe la macelaria de la care iau de fiecare data carne (la un moment dat m-am invartit printre macelari si am invatat cum ar trebui sa arate o macelarie "curata". e adevarat ca in Bucuresti ajunge multa carne care nu ar trebui sa se afle in nici o farfurie, si mai rau, multa carne care apartine unor dobitoace care nu de mult nechezau pe vreo pasune...dar macelaria de la care iau eu pare sa fie una dintre cele 3-4 care sunt ok in oras).

Fiind in proces de anihilare a ospatului de duminica, m-am dus intins la carnea de vita. Am luat o jumtate de kg de carne de vitel tocata si am pornit usor spre casa imaginandu-mi cateva feluri in care as putea sa o prepar.

Ajuns acasa am dat niste ghimbir prin razatoare si am tocat o jumatate de ardei iute.



Le-am aruncat peste carne impreuna cu niste sare si niste menta. Cautam un strop de inedit, asa ca am aruncat si o mana de nuca pisata pe care o aveam prin casa, si am amestecat totul cu sarg (ca sa fie foarte riguros gatit in spiritul mancarii sanatoase, ar trebui sa omiteti acest ingredient, desi....).



Vroiam o garnitura simpla, care sa nu fure din spectacolul carnii, asa ca am luat o mana de pastai de fasole verde, le-am tocat cam la 1-2 cm fiecare, si le-am aruncat in apa clocotita, dandu-le o data in fiert. Imi plac legumele semigatite, cat sa inceapa sa imparta in stanga si in dreapta gustul inchis in fibre, dar sa ramana impertinente si crocante.

Am luat un morcov mai mare si l-am taiat in betisoare lungi pe care le-am imbracat in mixtul de carne, si am pus frigaruile astfel obtinute pe tigaia incinsa, fara ulei.



Pana s-au imbracat ele in haine de sarbatoare in vederea intalnirii cu papila mea gustativa, am facut repede un mujdei de usturoi din trei catei de usturoi, sare, apa si marar tocat (fara ulei. trebuie frecat mai cu simt de raspundere ca sa devina usor pastos, dar e la fel de reusit).

Am pus frigaruile in farfurie si le-am adus fasolea mangaiata cu mujdei drept companie selecta.



Si uite asa s-au intalnit toate, fara graba, intr-o poveste spusa cu gura plina, lasandu-si fiecare in cerul gurii aromele ba complicate, ba simple ca pamantul din care s-au hranit.

Mancarea sanatoasa nu trebuie sa fie plictisitoare, nu?

Ca la mama

De cand ma stiu, de cand s-au nascut primele mele amintiri, mesele de familie tinute cu diferite ocazii sunt unele dintre cele mai placute felii de viata pe care le-am gustat. Sunt Taur ca semn zodiacal, si am nevoie de radacini, de certitudini, de puncte de reper.

Mesele in familie mi-au oferit intotdeauna momentele de respiro pe parcursul anilor care au devenit din ce in ce mai incarcati si mai plini de incertitudini pe masura ce cresteam. Sunt gurile de aer dintre doua scufundari in marea de responsabilitati si decizii cotidiene.

Ca popor cred ca suntem gurmanzi din nastere si nesatui prin educatie. Nu ca asta ar fi ceva rau, este doar o constatare. Este o mostenire pe care nu o reneg nicidecum.

Toate mesele pe care mi le amintesc au fost pantagruelice, pline pana la refuz. Daca aveam mai putin de 5 feluri de mancare si la sfarsit, cand nimeni nu mai putea nici sa respire de plini ce eram, nu mai era macar jumatate din mancarea initiala pe masa, ramanea un sentiment de neimplinire. Dupa o masa in familie, mancai inca o saptamana din resturi si mai aruncai ceva la sfarsit.

Si nici unul nu era supraponderal. Nu isi punea nimeni intrebari referitoare la numarul de calorii (de ajuns sa tina in viata un mic pluton de parasutisti timp de o saptamana), nu cauta nimeni felurile mai "sanatoase". Nici nu imi amintesc sa fi existat conceptul asta atunci. Era simplu: de toate, cat poti de mult. Ospat.

Cu timpul lucrurile s-au mai schimbat, am inceput sa mancam mai putin, dar in continuare punem la fel de multe feluri pe masa si incercam sa le dovedim. Imi amintesc cand dupa aperitive, ciorba si friptura de cel putin doua feluri, veneau sarmalele. Portia de sarmale pentru noi, copii, era de cam de 4 bucati. Pentru cei mai in forma, nu se discuta sub 10 sarmale (sarmale grele, in foi de varza murata, pline de carne si grasime, langa o mamaliga vartoasa, unse cu un pahar de vin).

In August a fost Sfanta Maria. Motiv de intalnire la o masa in familie (multe Marii in neam, incepand cu bunica "Mama", Dumnezeu sa o odihneasca, cea care a inceput sa ne stranga pe toti la astfel de sarbatori, ca sa ne reaminteasca pe unde avem radacinile adanc infipte). Traditia s-a pastrat si dupa plecarea ei. Mama mea a adus in familie placerea de a gati, de a ii hrani pe cei pe care ii iubesti, a imbogatit cu savoare, gust si inovatie traditia familiei. Ea mi-a dat microbul gatitului.

Ne-am intalnit ca de obicei "acasa", acolo de unde am plecat toti in viata. Si scenariul nu ne-a dezamagit.
Am inceput cu aperitivele, bogate si diverse, sa poata fiecare sa aleaga ce ii place mai mult. Branza, cascaval, salam, sunca, rosii, castraveti, ardei rosii umpluti cu branza si verdeturi, piftie.



Apoi am trecut la specialitatea casei: clatite umplute. De obicei sunt cu ciuperci, dar de data asta au fost cu pui. Piept de pui taiat cubulete mici, desfatat in ulei incins impreuna cu niste ceapa, adaugat cimbru si stins cu smantana si cascaval ras. Invelit apoi in clatitele abia scoase din tigaie, cat sa nu ii fie frig, acoperite cu inca o patura de smantana si cascaval si date la cuptor un sfert de ora, sa se topeasca gusturile intre ele, sa ajunga sa se cunoasca si sa te imbie la a le urca in cerul gurii.



O mica pauza, cat o tigara, o gura de cafea si discutii de familie, apoi a venit puiul la cuptor cu piure. Nu ii poti rezista. E gustul pur de carne, fara prea multe condimente, doar putin, sa o complimenteze, carne care isi lasa sucurile sa tasneasca dinauntru si sa o imbrace in haine rumen stralucitoare si apetisante in dogoarea cuptorului bine incins, la care se insinueaza placut pe limba textura catifelata a cartofilor bine faramitati si legati cu apa in care au fiert si putin lapte.



Mai respiram putin, mai vorbim putin si vin sarmalele. De data asta in foi de vita. Sarmale din carne de vita tremuranda, imbrobodite cu frunze negre si usor acide din vita de vie. Smantana vine ca o izbavire de matase alba si rece peste gustul plin si usor acrisor.



Si finalul, grandios. Mama face multe prajituri, experimenteaza, gaseste gusturi noi. Dar la o masa traditionala nimic nu merge mai bine ca tortul pe care il mancam de zeci de ani si care iti aduce in suflet sentimentul intalnirii cu un vechi si bun prieten care te-a alinat cand ti-a fost mai greu, care  ramas langa tine acelasi, constant, pe care te poti baza la orice ora ca iti va fi alaturi. Este un tort cu crema de ciocolata, cu un blat pufos insiropat si cu unul rugos, scrasnitor in dinti, cu sange de bezea si nuca in el, si cu spirit petrecaret si jovial adus de visinele din visinata pe care le descoperi ici si colo intre doua inghitituri. Inca nu am gasit un echivalent al acestui tort in nici o cofetarie, si stomatologul meu stie ca am fost in muuuuuulte cofetarii.



M-am intors in casa mea ca de obieci cu caserole pline din ce a ramas, sa mananc zile bune din ele. Este un derapaj periodic de la stilul de a manca pe care l-am adoptat recent, un pacat culinar asteptat si asumat. De maine voi trece la a da jos ceea ce cu siguranta am pus zilele astea pe mine, dar merita tot efortul.

Mi-am mai incarcat bateriile, am mai absorbit putin din seva familiei, din generatiile de romani mancatori de bunatati dinaintea vremii mele. Dar ma voi intoarce cu bucurie de fiecare data la mesele in familie si le voi transmite catre copiii mei, ca punct de sprijin si liniste in vremurile astea aglomerate si nepasatoare in care traim.

Sa fiti iubiti!

Mamalicichi

Dintr-un motiv care imi scapa ne-am simtit cu toti jigniti de apelativul folosit de bravul intelectual Stoichkov inaintea meciului cu Romania. O fi fost tonul folosit? Ore daca auzeam un "sarmalicichi" pe acelasi ton eram la fel de iritati? Nu de alta, dar parca de fiecare data cand e sa ne laudam cu ceva in fata strainilor, ne laudam in primul rand cu bucataria traditionala, si le punem pe masa sarmale cu...ei da...mamaliga.

Cateodata am impresia ca noi ca si natie suntem inca undeva in perioada copilariei timpurii. Abia am terminat cu scutecele (desi ne mai scapam pe noi asa, ocazional) si avem impresia ca suntem mari, suntem adulti si asa ar trebui sa fim tratati. Plangem cand facem buba, dar Doamne fereste sa auzim de la cineva "plangaciosule" ca ii sarim la gat.

Mie imi place mamaliga. Nu imi trezeste vreun sentiment caldut in zona perineala faptul ca noi romanii facem mamaliga si nici nu cred ca am vreun merit roman fiind ca acum foarte mult timp au existat niste baieti pe care ii chema Coanda, Paulescu, Stefan cel Mare sau Decebal, au trecut si ei pe la Obor, au vazut Marea Neagra sau s-au plimbat prin Sinaia, au inventat cate ceva, s-au luptat pentru ceva. Nu vad de ce as fi mandru ca mama care este romanca s-a intalnit cu tata care este roman si s-au luat si uite ce minune de baiat au facut.

Dar imi place mamaliga.

Au trecut multi ani pana am reusit sa fac o mamaliga buna. Neavand un tuci si un foc de lemne in apartament, sansele ca aruncand un pumn de malai intr-o oala cu apa in fierbere sa obtin mamaliga pe care o stiam de la tara erau mici.

Dupa multe incercari mi-am amintit bucatele din procesul prin care trecea mamaliga pana la facere (cred ca mai degraba asa ar avea sens sa folosim falsa mandrie nationala in care ne balacim acum: sa incercam sa ne amintim ce au facut cei dinainte, cum au facut, sa incercam sa replicam apoi sa facem la fel de bine sau mai bine. pana atunci, vorba doamnei care pana la urma ne reprezinta ca natie: ciocu mic ca acum noi suntem la putere!). Si cred ca am ajuns la o varianta destul de aproape de ceea ce cautam.
Ieri seara imi placea mamaliga.

Am pus apa la fiert, am pus niste sare, am asteptat sa dea in clocot si am turnat niste malai mestecand cu telul ca sa nu faca cocoloase. Nu mult malai. Cat sa se ingroase apa un pic. Am lasat sa fiarba cateva minute pana a devenit de consistenta terciului (pentru cei care nu stiu, chiar acesta este terci-ul traditional. se mai adauga niste zahar in acest moment din procesul tehnologic si ai obtinut terci).

Am dat focul mic mic mic, atat cat sa continue sa fiarba dar sa nu mai arunce proiectile de terci incins (care daca te nimeresc, bucurie mare. se lipesc de mana cum se lipeste cauciucul incins) si am adaugat din nou malai in ploaie peste terci, amestecand cotinuu, pana cand a devenit aproape vartos. Ideea este sa ii mai lasi niste apa si sa o lasi sa scada la foc mic, amestecand, astfel incat malaiul sa aiba timp sa se fiarba. Daca daugi prea mult, se intareste imediat si obtii un fel de malai cu apa intarit.

Cand era aproape gata am adaugat in mamaliga cascaval afumat ras. Sa nu va fie frica sa experimentati, sa completati mamaliga cu ce va trece prin cap. Puteti sa ramaneti la varianta de mamaliga clasica cu rol de garnitura la mancarea principala sau puteti fi inventivi si veti descoperi cat de darnica in senzatii poate fi.

Am stins focul si am amestecat cascavalul, imbatandu-ma usor in aburii cu miros de afumatura si desfatandu-mi ochii cu firele de cascaval topit ce imbratisau mamaliga la fiecare trecere cu lingura de lemn.
Am pus cateva linguri de mamaliga in farfurie si am turnat deasupra smantana.

V-as putea descrie cum se topeste usor cascavalul aprope lichid pe limba, cum complimenteaza gustul arhaic al mamaligii si iti umple cerul gurii de bucurie si cum le stinge pe toate si le intregeste smantana rece si untoasa.

Dar mai bine va arat ce a iesit si va las sa incercati si voi.



PS: o sa spun fara urma de regret: Stoichkov, fratele meu balcanic cu ceafa lata si cu negatii afirmative, eu sunt mamalicichi!

Caramel

Si pentru ca azi ma simteam pacatos pana la capat, mi-am luat si o prajitura si am mancat-o seara. Merit. Cele doua kg in plus de acum doua zile au disparut cum au si venit (nutritionista stieeeee: pui repede, trebuie sa dai repede jos).

Am mancat o prajitura deosebita din care nu mai mancasem pana acum. Se numeste Caramel si am gasit-o la o cofetarie mica de Pantelimon. Deosebita, v-o recomand. Este o crema de consistenta tortului diplomat cu nuca maruntita, un blat subtire cu cacao si un strat de caramel desupra. Combinatia este foarte reusita (de altfel clasica, regasita si in alte prajituri in diferite proportii, dar aceasta a fost facuta foarte bine).

O sa mai trec pe acolo sa vad ce mai fac bun.